Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the cookie-law-info domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/confuciusunibuc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6121

Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /home/confuciusunibuc/public_html/wp-includes/functions.php:6121) in /home/confuciusunibuc/public_html/wp-content/plugins/stop-xml-rpc-attacks/stop-xml-rpc-attacks.php on line 36
Evenimente | Institutul Confucius

Evenimente

În data de 22 noiembrie, a avut loc inaugurarea oficială a Institutului Confucius în cadrul Universităţii din Bucureşti, la sediul institutului. La ceremonie au participat Victor Ponta, premierul României, Excelenţa Sa Huo Yuzhen, Ambasadorul R.P.Chineze, Remus Pricopie, ministrul educaţiei, prof. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti, Huang Jin, rectorul Universităţii de Studii Politice şi Juridice, oameni politici, membrii ai corpului diplomatic, precum şi reprezentanţi ai mediului cultural şi de afaceri.

În cadrul alocaţiunii susţinute, premierul Victor Ponta i-a felicitat pe conducătorii celor două universităţi, precum şi pe ambasadorii celor două ţări pentru eforturile depuse în vederea înfiinţării acestui institut. Inaugurarea Institutului Confucius de la Bucureşti a fost pusă în directă legătură cu un eveniment important care a avut loc în perioada 25 – 28 noiembrie 2013, respectiv Forumul Economic şi Comercial China – Europa Centrală şi de Est, la care a participat şi Li Keqian, premierul R.P.Chineze.

Excelenţa Sa doamna Huo Yuzhen, ambasadorul R.P.Chineze, a subliniat faptul că Institutul Confucius din cadrul Universităţii Bucureşti va juca un rol important în promovarea limbii şi culturii chineze şi va contribui la dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre China şi România.

Ceremonia de inaugurare s-a încheiat cu un program artistic susţinut de către studenţii secţiei de limba chineză ai Universităţii din Bucureşti, în care au fost prezentate cântece şi poezii reprezentative din China şi România.

Înalţii oaspeţi au vizitat biblioteca institutului şi sălile dotate cu aparatură ultramodernă, destinată folosirii în procesul predării limbii chineze.